PARTIDUL REPUBLICAN
Sediul Central
B-dul Iuliu Maniu nr. 11
1900 – Timişoara
Tel. 056/152185
Nr. 14 /20.01.2002
COMUNICAT
Luând la cunoştinţă de evenimentele care au avut şi au loc în Republica Moldova, ca acţiuni de protest împotriva politicii de rusificare forţată, introdusă de guvernul comunist, Partidul Republican, cu sediul central în Timişoara, declară următoarele:
1. România şi Republica Moldova reprezintă, în fapt, două state româneşti, rezultate ca o consecinţă a politicii imperialiste ruseşti şi sovietice, precum şi a alianţei agresive, încheiată între Germania şi Uniunea Sovietică, prin odiosul pact Ribbentrop – Molotov, la 23 august 1939, prevăzut cu protocoale secrete, inclusiv împotriva existenţei României, ca stat naţional, unitar şi inde
pendent, care a fost denunţat, de drept, dar este continuat, de fapt, de către Rusia, principala moştenitoare şi beneficiară a fostei Uniuni Sovietice, printr-o politică duplicitară şi agresivă.2. În cadrul acestei politici, Rusia menţine o armată de ocupaţie pe teritoriul Republicii Moldova şi exercită influenţe de dezbinare naţională şi rusificare forţată în ţările pe care le-a cotropit, în decursul timpului, prin importantul segment de populaţie rusofonă pe care a implantat-o în ţările pe care le-a cotropit, cu scopul de a constitui un pilon al menţinerii unei puternice influenţe ruse în ţările respective.
3. Prezenţa unui partid comunist, în Republica Moldova, puternic sprijinit financiar şi logistic de către Rusia, reprezintă un alt indiciu clar al faptului că guvernul rus nu a renunţat la politica sa imperialistă, în acest stat, ci doar a adaptat-o, prin disimulare, condiţiilor internaţionale, existente în prezent.
4. Recenta măsură de introducere forţată a limbii ruse, ca limbă de studiu obligatoriu, în toate şcolile din Republica Moldova, nu constituie decât o etapă în desfăşurarea acestei politici, care, dacă nu va fi contracarată printr-o reacţie internă şi internaţională corespunzătoare, va fi urmată de alte etape similare.
5.
Plecând de la aceste realităţi, Partidul Republican consideră că guvernul român trebuie să-şi asume sarcina de a întări unitatea naţională, pe plan intern şi de a proteja comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării, printr-o politică adecvată şi eficientă, orientată inclusiv şi explicit pentru reîntregirea, pe cale paşnică, a celor două state româneşti, existente în prezent, după modelul reunificării Germaniei.6. Analizând politica de unitate naţională, promovată după Revoluţia Română din Decembrie 1989, se poate constata că formaţiunile politice care s-au perindat la guvernare, în această perioadă, n-au promovat o politică de unitate naţională corespunzătoare, motiv pentru care românii sunt, în prezent, dezbinaţi atât în România, cât şi în afara g
raniţelor ei, fapt ce a permis adversarilor poporului român să-şi promoveze interesele, în dauna intereselor naţionale româneşti.7. Partidul Republican reiterează şi cu acest prilej apelul la unificarea tuturor partidelor care apără şi promovează unitatea naţională, ca cea mai eficientă soluţie de a permite accesul la guvernare, în vederea realizării unei adevărate renaşteri naţionale.
PREŞEDINTE
Lorin Ioan Fortuna